După ce s-a nu s-a înțeles cu cei de la Dinamo, deși efectuase pregătirea în Spania alături de echipa roș-albilor, Lucian Goian este aproape de a se înțelege cu o altă echipă din Liga 1.
Fundașul se pregătește în aceste zile cu cei de la FC Brașov, iar în cazul în care nu va reuși să obțină un transfer în străinătate urmează să semneze un contract cu echipa de sub Tâmpa. „Deocamdată eu doar mă antrenez cu FC Brașov. Dacă în două-trei zile nu se va concretiza nicio ofertă din străinătate voi rămâne la Brașov. Varianta Dinamo a căzut pentru că odată ce te înțelegi asupra unui contract și apoi te sucești nu este normal”, a declarat Lucian Goian pentru Monitorul Expres.
Fundașul de 32 de ani a dat probe în această iarnă și la Hansa Rostock, ultimul loc în al treilea eșalon din Germania, însă nu s-a înțeles nici cu gruparea germană. Fundașul a mai jucat la Foresta Fălticeni, FC Onești, Ceahlăul Piatra Neamț, Astra, Dinamo, Tianjin Teda și Beijing Baxy.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER